miercuri, 12 decembrie 2012

Ancora

La sfarsitul zilei, DRAGOSTEA e de fapt cea care te face sa poti continua si atunci cand simti ca nu mai poti! Dar daca nu ai dragoste de ce te ancorezi ca sa poti?

luni, 10 decembrie 2012

Planuri desarte

Care este rostul planurilor cand de fiecare data ne sunt naruite? De ce ne luptam sa ne faurim zeci si zeci de vise de implinit in viitorul mai mult sau mai putin apropiat? De ce nu putem trai pur si simplu de la o zi la alta, fara sa ne gandim la cat de frumos va fi, cat de bine va fi... de ce nu poate fi bine ACUM, asa cum e, fara sa ne mai gandim la zeci si zeci de ipoteze imporbabile? Un raspuns bun ar fi speranta de mai bine, poate fiecare om are nevoie de un imbold sa o duca mai departe, fiecare doreste sa vada un mal unde sa se refugieze din calea valurilor in care se zbate zi de zi, sau poate doar eu sunt asa si restul lumii e alftel decat mine, nu stiu. De ce dam o a doua sanse exact persoanei care nu merita? De ce ne dam seama abia cand este prea tarziu, cand deja am pierdut ani buni din viata? Si pana cand?

luni, 16 iulie 2012

Mai departe

Viata e un lung sir de incercari; mereu trecem prin foc si para, ne taram pe genunchi in fata ei si ne spunem cu glas sfarsit: nu mai pot! ne trezim dupa o perioada si spunem: Eu? visezi? nu exista nimic suficient de puternic sa ma doboare pe mine! Hai tu femeie cu ochii verzi ca marea vara, revino-ti la viata ta minunata, ia in spate inca o greutate si du-o, asta e rolul tau ;)

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Prietenie

Intr-o gradina selecta a unui vechi castel, la primele semne ale primaverii, prinde viata o frunzulita de un verde aprins. Zi de zi prinde in inaltime, se dezvolta sub mangaierile calde ale razelui de soare plapand, se lasa mangaiata de vatul molatec pana intr-o zi cand vede lumina ce o atingea... ce splendoare de lalea, ce negru intens avea in petale... cat de invidioase erau celelalte lalele rosii si galbene ce o inconjurau... laleaua noastra era stapana intregii gradini, era punctul de atractie al castelului, era o raritate, o lalea neagra! Regele insusi venea sa o priveasca si sa-i admire culoarea neagra fara pata. Un vant caldut a adus intr-o zi un puf insesizabil pe petalele lalelei, laleaua l-a scuturat iar puful in pamant a prins viata. S-a transformat intr-o papadie de toata splendoarea: galbena intens, inalta, supla, dar care totusi nu isi avea locul in preajma unei asemenea lalele. Laleaua la inceput era mandra de unicitatea ei, nu dadea importanta ca si papadia in destinul ei de buruiana avea si ea o oarecare frumusete, pana intr-o zi cand, sub razele calde de soare, laleaua intra in vorba cu papadia. Cele doua isi destainuiau zi de zi toate gandurile, isi cereau sfaturi, se simteau bine una langa cealalta cu toate ca natura le-a destinat a nu fi niciodata in acelasi loc. Cand regele venea sa isi admire laleaua, papadia se ascundea sub frunza lalelei pentru a nu fi smulsa de langa prietena ei. Intr-o zi, vazand papadia cat de mult se chinuie laleaua sa o apere ,se lasa in razele fierbinti ale soarelui iar galbenul ei splendid se transforma intr-o coroana de puf gri, intocmai ca si primul puf ce se asternuse pe petala lalelei... Vantul incepe sa adie, iar puful se imprastie peste tot, departe de gardul ce proteja florile din gradina, fara a-si mai putea lua la revedere de la laleaua careia ii daduse o parte din suflet. Cand regele a venit in gradina, a zarit laleaua ravasita, cu frunzele lasate in jos, cu negrul petalelor atacat de soare si a crezut ca e din cauza buruienii de la radacina. A smuls buruiana si a aruncat-o peste gard sperand ca laleaua is va reveni. Natura papadiei e sa rataceasca in bataia vantului fara a-si gasi locul vreodata, ca un vapor manat pe valuri intre porturi, in timp ce laleaua ramane o floare admirata si dorita chiar si de cei mai mari regi. Poate ca uneori laleaua isi doreste si ea sa fie dusa in necunoscut pe aripi de vant dar ei ii e scris sa fie o floare care infrumusteaza vietile celor din jurul ei.

miercuri, 4 aprilie 2012